sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANT1-9 martie, zilele Babelor. Cum se alege Baba

1-9 martie, zilele Babelor. Cum se alege Baba

  • În România există obiceiul ca între 1 și 9 martie fiecare om să-și aleagă câte o zi, adică o “babă”, care îi va arăta cum va fi anul respectiv pentru el, în funcţie de vreme.

Această zi este strâns legată de legenda Babei Dochia şi de tradiţia Mărţişorului, respectiv acum încep Zilele babei. Baba Dochia reprezintă anul vechi, care se încheie, în timp ce Mărţişorul reprezintă primăvara şi revenirea la viaţă.

Legenda spune că Baba Dochia era mama lui Dragobete. Atunci când acesta s-a însurat şi a adus în casă o noră împotriva dorinţei Babei, aceasta a trimis-o pe noră să lucreze pe vremea rece a iernii. În unele regiuni, legenda spune că a trimis-o la cules fragi. Alte versiuni ale legendei spun că a trimis-o la râu să spele lână – atât de bine până lâna neagră devine albă.

Nora primeşte ajutor divin: Dumnezeu, Isus Hristos, Sfântul Petru sau un înger o ajută – din nou variază în funcţie de zonă. Când nora ajunge acasă şi Baba Dochia vede că a avut succes, crede că a venit primăvara. Îşi pune pe ea 9 cojoace (sau 12, în Maramureş) şi urcă cu oile la munte. Pe drum, îi este cald. Rând pe rând, îşi dă jos toate cojoacele. Însă, când ajunge la munte, este atât de frig încât îngheaţă, iar mai târziu se transformă în stâncă.

Aşa se spune că s-au format stâncile Babele din masivul Bucegi.

Cum este aleasă baba?

Există două feluri în care este aleasă baba. Cea mai răspândită variantă este cea în care, în 1 Martie, fiecare alege după bunul plac o babă, o zi între 1 şi 9 martie.

În unele zone, în special în Moldova, obiceiul este altul: baba se stabileşte în funcţie de ziua de naştere. Persoanele născute între data de 1 şi 9 a unei luni au baba în ziua corespunzătoare.

Exemplu: o persoană născută în 5 septembrie va avea baba în 5 martie. Cine s-a născut în data de 10 sau după, trebuie să adune numerele până rămâne o singură cifră – care va fi baba.

CELE MAI POPULARE