1 Mai – Ziua Muncii. Originile sărbătorii muncii

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872 circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă.

Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente care au avut loc în Piața Hayamarket din Chicago.

Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore.

Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor.

1 mai muncitoresc în România

În România, ziua de 1 mai s-a sărbătorit prima dată în anul 1890. A fost numită „Ziua Solidarităţii Oamenilor Muncii“.

Sărbătoarea a devenit un eveniment de amploare în perioada când România era condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej, dar şi în epoca Ceauşescu.