Pe 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Mihai Eminescu, cel care este considerat de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său:
“Astăzi a murit Eminescu, în institutul de alienați, de o embolie. Luceafărul poeziei românești, poetul nepereche…“
Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania „Mai am un singur dor”.
După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde Dimitrie Laurian rostește al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu.
Patru elevi ai Școlii Normale de Institutori au purtat pe umeri sicriul până la mormânt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu, după cum scria chiar Caragiale în necrologul “În Nirvana”.