sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăNAȚIONAL16 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an – Blue Monday

16 ianuarie, cea mai deprimantă zi din an – Blue Monday

  • Cea de-a treia zi de luni din ianuarie, corespunzătoare datei calendaristice de 16 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi a anului.

Acest nume a fost atribuit pentru prima dată acestei zile în 2005, de către compania Sky Travel, în cadrul unei campanii de publicitate. Apoi, acestei date i-au fost atribuite mai multe conotații negative sociale: schimbarea vremii, ghinion la bani, etc.

Un studiu realizat în urmă cu mai mulți ani a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

Vârstnicii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie pentru dezvoltarea depresiei. Însă se constată, în ultimii cinci ani, o creștere a simptomelor depresive în rândul populației tinere.

Ce să facem să nu ne copleșească tristețea, anxietatea sau chiar depresia?

Pentru cei care preferă să vadă partea plină a paharului, luna ianuarie este luna în care se stabilesc obiective noi. Pentru cei mai puțin optimiști, ianuarie este cea tristă lună a anului!.

Încercați să vă planificați la început de an obiectivele pe anul care urmează și să vă concentrați pe ce puteți să faceți, chiar de la reîntoarcerea la locul de muncă, pentru atingerea unor obiective. Obiectivele și munca la acele obiective ne fac să ne simțim mai împliniți, mai fericiți, ne asigură energia.

Asigurați-vă că aveți sportul tot timpul la îndemână pentru a vă feri cu adevărat de efectele vremii urâte de afară.

Bucurați-vă de weekenduri, faceți sport în acele weekenduri, folosiți la maxim zilele libere și săptămânile de vacanță, mai ales săptămânile din februarie, pentru a vă prelungi vacanța și să vă bucurați la maxim de ea.

Ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou

Istoria acestei zile este la fel de veche ca rezoluţiile de Anul Nou. În lumina ameţitoare şi plină de speranţă a zorilor noului an, cu toţii credem că anul următor va fi diferit, că nu ne vom întoarce la vechile obiceiuri şi că nu vom lăsa lucrurile să continue aşa cum sunt. Din păcate, de cele mai multe ori acestea sunt nişte eşecuri şi dezamăgiri magnifice.

Prin urmare, ziua renunţării la rezoluţiile de Anul Nou (#DitchNewYear’sResolutionsDay) este momentul în care trebuie să recunoaştem că ceea ce ne-am propus de Revelion a fost nerezonabil şi nerealist, iar acest moment a fost calculat fix la două săptămâni de la începerea noului an.

CELE MAI POPULARE