sâmbătă, iunie 22, 2024
AcasăIMPORTANT2 iunie - Ziua națională a adopției

2 iunie – Ziua națională a adopției

  • 15 copii și-au găsit o familie anul acesta
  • 148 de copii se află pe lista celor greu adoptabili

Ziua Națională pentru Adopții, marcată în toată țara pe 2 iunie, este o zi specială în care sunt sărbătoriți copiii adoptați, dar și părinții lor adoptivi.

În această zi se celebrează curajul familiilor de a-și asuma rolul de părinți și este un moment al bucuriei și speranței pentru copiii care au primit un cămin în care să fie  ocrotiți și iubiți.  

Ziua de 2 iunie este totodată și o invitație adresată societății civile de a conștientiza cât de important este pentru un copil să crească într-o familie în care să se simtă protejat.

Marlena Panduru, director general al DGASPC Neamț:

„În ultimii ani înregistrăm o creștere a interesului pentru adopții și o mai mare deschidere către acest proces delicat. Ziua de 2 iunie este momentul potrivit pentru a ne exprima aprecierea și respectul pentru familiile adoptatoare, fiind totodată prilejul oportun de a-i încuraja pe toți cei care își doresc un copil să solicite informații, iar noi îi asigurăm că vom fi alături de ei, sprijinindu-i în tot acest demers, laborios dar atât de frumos. La mulți ani tuturor copiilor și părinților adoptivi!”

Statistici Adopții DGASPC Neamț – 1 ianuarie 31 mai 2023

  • Număr copii adoptați definitiv prin încuviințarea instanței – 15
  • Număr copii declarați adoptabili – 28
  • Număr familii/persoane atestate ca familii adoptatoare – 11
  • Număr copii cu profil public în Registrul Național al Adopțiilor (greu adoptabili) – 148

La nivel național există o bază de date cu copii greu adoptabili care de mulți ani  așteaptă să fie luați în familie dar pe care nu îi dorește nimeni. Lista cu acești copii poate fi consultată de familiile atestate la sediul DGASPC Neamț.

La data de 31 mai 2023 în Registrul Național pentru Adopții figurau la categoria „greu adoptabili” 148 de copii din județul Neamț.

Aceștia au fost declarați adoptabili de mulți ani dar nu au fost doriți de nicio familie din județ sau din țară. Motivele care i-au inclus pe copii pe această listă sunt afecțiunile medicale cu care au fost diagnosticați, etnia, vârsta, faptul că fac parte din grupe de frați sau nu a putut fi identificată o familie potrivită pentru adopție, ori familia găsită a renunțat la adopție.

CELE MAI POPULARE