duminică, februarie 25, 2024
AcasăIMPORTANT90 de ani de protecție civilă în România

90 de ani de protecție civilă în România

În fiecare an, în data de 28 februarie, se sărbătorește Ziua Protecției Civile din România, prilej de rememorare a momentului istoric care a consacrat înfiinţarea primelor structuri de protecţie civilă, prin Înaltul Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933.

În România, conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” în 1933, la „apărare locală antiaeriană” în anul 1952, apoi „apărare civilă” în 1978 şi „protecţie civilă” în 1996. Dacă la începuturile existenţei sale, scopul Protecţiei Civile a fost cu precădere, acela de a limita efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, de-a lungul timpului, paleta intervenţiilor a devenit mult mai largă şi mai complexă, răspunzând nevoii de siguranţă a cetăţenilor în contextul transformărilor survenite în cadrul societăţii.

Procesul de structurare şi modernizare a protecţiei civile a continuat, fiind statuat prin Legea nr.481/2004 privind protecţia civilă, iar începând cu luna decembrie a anului 2004, prin fuzionarea Comandamentului Protecţiei Civile cu Corpul Pompierilor Militari, a luat fiinţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar la nivelul judeţului Neamț, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava”.

Tot în această perioadă sărbătorim și Ziua internațională a protecției civile, pe data de 1 Martie, zi declarată astfel în anul 1972, printr-o rezoluție O.N.U..

În data de 4 martie, comemorăm victimele Cutremurului din 1977, un cutremur produs la ora 21:22:22, în data de 4 martie 1977, cu efecte devastatoare asupra României. Cutremurul a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de circa 56 de secunde, cu 1.570 de victime, din care 1.391 numai în București. La nivelul întregii țări au fost circa 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit.

Activitatea pe linia protecţiei civile desfăşurată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamț constă în activităţi preventive la nivelul organelor administraţiei locale, materializate prin: controale (la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii/operatori economici clasificaţi din punct de vedere al protecţiei civile, obiective hidrotehnice cu rol de apărare la inundaţii, servicii voluntare/private pentru situaţii de urgenţă, operatori economici care desfăşoară activităţi în care sunt implicate substanţe periculoase), verificări la sisteme de avertizare şi alarmare a populaţiei, spaţii de adăpostire, spaţii de evacuare a populaţiei în situaţii de urgenţă, localităţi aflate în zone cu risc de inundaţii sau de alunecări de teren, precum şi prin activităţi de planificare la urgenţă şi alte acţiuni specifice (intervenţii pirotehnice, exerciţii de avertizare, alarmare şi evacuare a populaţiei, avizarea rutelor de transport al deşeurilor periculoase etc.).

O altă componentă importantă, cu caracter preventiv, a activităţii pe linie de protecţie civilă desfăşurate de ISU Neamț o constituie pregătirea organismelor/structurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă, precum şi a populaţiei, salariaţilor, preşcolarilor, elevilor şi studenţilor pentru cunoaşterea tipurilor de risc la care pot fi expuşi şi măsurilor pe care trebuie să le aplice la producerea unor situaţii de urgenţă generate de diferite tipuri de risc. 

De-a lungul timpului, salvatorii nemţeni au participat, cu profesionalism şi devotament, la numeroase misiuni de salvare în zone de risc pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a fenomenelor meteorologice periculoase, a alunecărilor de teren sau pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. Misiunile de stingere a incendiilor din Grecia și Franța, implicarea instituției în gestionarea pandemiei și a problematicii refugiaților din conflictul din Ucraina se numără printre activitățile importante ce definesc conceptul de protecția civilă la nivel internațional.

ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE CU OCAZIA ZILEI PROTECȚIEI CIVILE DIN ROMÂNIA

Pentru a aniversa 90 de ani de protecţie civilă în România în perioada 𝟐𝟔.𝟎𝟐 – 𝟎𝟑.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 vor fi desfășurate activități de pregătire a populației privind modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență. 

Salvatorii nemțeni vor desfășura o serie de activități menite să atragă atenția cetățenilor despre importanța cunoașterii modului de comportare în cazul producerii unui cutremur și nu numai.

Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, cetățenii pot afla informații despre :

  • ce înseamnă protecţia civilă,
  • cum să ne comportăm pe timpul și după producerea unui cutremur,
  • cum să ne comportăm când sună sirena,
  • cum putem acorda primul ajutor.

Programul activităților:

𝟐𝟔.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟑 – ziua educației preventive în unități de cult 

𝟐𝟕.𝟎𝟐-𝟎𝟑.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – puncte de informare preventivă:

  • Shopping City Piatra Neamț 
  • Roman Value Centre 
  • Piața Adormirea Maicii Domnului în orașul Târgu Neamț

În aceste puncte de informare preventivă vor fi înmânate pliante având reguli de comportare la cutremur şi diferite situaţii de urgenţă. Alături de salvatori la toate activităţile vor participa și voluntarii din cadrul programului „Salvator din pasiune”.

𝟐𝟕.𝟎𝟐-𝟎𝟑.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – ziua Porților deschise în toate subunităţile ISU Neamț. Vizitatorii sunt așteptați la subunitățile ISU Neamț, prilej cu care vor fi prezentate mijloacele de intervenție în caz de dezastre și modul de folosire a acestora, precum și modul de comportare în cazul producerii acestora. 

𝟎𝟏.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – exercițiu de evacuare în cazul producerii unui cutremur în toate unitățile școlare din județ.

𝟎𝟏.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – exercițiu de evacuare în cazul producerii unui cutremur la nivelul UAT și operatori economici din județ

Pentru popularizarea locului și rolului Protecției Civile în asigurarea securității umane, în data de 01.03.2023, se va organiza și desfășura, în toate unitățile de învățământ din județul Neamț, un exercițiu de evacuare în caz de cutremur, având ca temă campania națională „Activitatea personalului didactic și a elevilor din județul Neamț pe timpul și după producerea unui cutremur”. Astfel de exerciții se desfășoară în județul Neamț începând din anul 2013, pe 28 februarie (Ziua Protecției civile În România) dar și pe 13 octombrie (Ziua Internațională pentru Reducerea riscului la Dezastre), pentru a familiariza cetățenii despre modul de comportare în cazul producerii unui cutremur.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unui cutremur puteți obține accesând site-ul Nutremurlacutremur.ro.

𝟎𝟏.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – desfășurarea exercițiului Miercurea sirenelor

𝟎𝟐.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – caravana SMURD (în parcarea de la Shopping City Piatra Neamț)

𝟎𝟐.𝟎𝟑.𝟐𝟎𝟐𝟑 – expunerea tehnicii de intervenție în parcarea de la Shopping City Piatra.

CELE MAI POPULARE