În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, Ministerul Educației continuă demersurile de adaptare a calendarelor activităților specifice de final de an școlar.
În acest sens, vă informăm că a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.429/2023 pentru modificarea și completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, cu modificările și completările ulterioare.
Documentul conține informații privind prelungirea perioadelor de susținere a probelor de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, de comunicare orală în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională, respectiv de evaluare a competențelor digitale până la data de 23 iunie, astfel:
► 14 – 16 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
► 15 – 19 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
► 16 – 20 iunie 2023: evaluarea competențelor digitale – proba D
► 21 – 23 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.
Reamintim faptul că Ministerul Educației comunică permanent cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene/al municipiului București pentru măsuri adaptate contextului generat de protestul personalului din învățământul preuniversitar, cu respectarea cadrului legal.