sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLOCALAccident la Dumbrava Roșie. Un șofer băut a intrat cu mașina într-un...

Accident la Dumbrava Roșie. Un șofer băut a intrat cu mașina într-un stâlp

În noaptea de 15 ianuarie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Dumbrava Roșie.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 41 ani, din Dumbrava Roșie, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate, rezultând rănirea conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

CELE MAI POPULARE