sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTAccident la Grințieș. Două persoane au fost rănite

Accident la Grințieș. Două persoane au fost rănite

În noaptea de 5 iunie a.c., în jurul orei 02:37, polițiștii rutieri din cadrul BDNE Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15, în localitatea Grințieș.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 60 de ani, din Ghindăoani, conducea un autoturism pe Drumul Național 15 , din direcția Tulgheș spre Grințieș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei pasagere de 58 de ani.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

CELE MAI POPULARE