sâmbătă, iunie 15, 2024
AcasăIMPORTANTAnimest Târgu Neamț: mic festival de filme de animație pentru întreaga familie

Animest Târgu Neamț: mic festival de filme de animație pentru întreaga familie

Între 14-16 iulie, caravana cinematografică Animest oprește la Târgu Neamț. Publicul este așteptat la festival cu un program de filme și cine-concert, special gândit pentru întreaga familie. Intrarea este liberă la toate activitățile din proiect.

Festivalul se deschide vineri cu o proiecție în aer liber, în Amfiteatrul Târgu Neamț și continuă în weekend cu proiecții în aer liber și la interior și un cine-concert original interpretat de Sebastian Burneci Trio. Trompetist și solist al Big Band-ului Radio și absolvent al Prince Claus Conservatoire din Olanda, Sebastian Burneci este membru activ în mai multe proiecte internaționale de jazz. Trio-ul va interpreta povești norvegiene animate pe muzică originală compusă și interpretată în direct, pentru bucuria publicului. 

PROGRAM

VINERI 14 IULIE 

21:00, Amfiteatrul Târgu Neamț

Ernest și Célestine (Franța-Belgia-Luxemburg 2012, 80 min., regia Stéphane Aubier, Vincent Patar și Benjamin Renner; Dialoguri în franceză, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 6 ani+)
*Film nominalizat la OSCAR și premiat la numeroase festivaluri dedicate filmelor pentru copii
Povestea prieteniei imposibile dintre un urs morocănos care visează să devină artist și o șoricică ce refuză să devină dentist.

SÂMBĂTĂ 15 IULIE

12:00, Centrul CEVA

Dounia și prințesa Alepului (Canada-Franța 2022, 72 min., regia Marya Zarif și André Kadi; Dialoguri în franceză, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 6 ani+)

Cu doar câteva semințe de chimen negru în palmă, dar ajutată de o prințesă și încurajată de familie, micuța Dounia părăsește Alepul în grabă pentru a găsi un nou loc numit acasă.

14:00, CENTRUL CEVA

Călătoria în Vorbilandia (Franța-Luxemburg 2022, 80 min., regia Julien Chheng, Jean-Christophe Roger; Dialoguri în franceză, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 6 ani+ )
*Film premiat la Festivalul Internațional de Film pentru Copii din New York

Ursul Ernest și șoricica Célestine călătoresc în țara lui Ernest, unde locuiesc cei mai buni muzicieni din lume, dar unde muzica a fost interzisă prin lege.

20:30,  Amfiteatrul Târgu Neamț 

Misterele Nordului (50 min) Povești norvegiene animate pe muzică originală compusă și interpretată în direct de Sebastian Burneci Trio.

21:30,  Amfiteatrul Târgu Neamț

Helt Super (Norvegia 2023, 76 min., regia  Rasmus A. Sivertsen; Dialoguri în norvegiană, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 9 ani+ )
*Film nominalizat la Festivalul Internațional de Film din Berlin

Nu e deloc ușor să ții locul tatălui tău, când acesta este supereroul orașului. Hedvig are 11 ani, este pasionată de gaming, și împreună cu bunica ei va reuși să facă față provocării.

DUMINICĂ 16 IULIE
11:00, Centrul CEVA

Perlimps (Brazilia 2022, 80 min., regia Alê Abreu; Dialoguri în portugheză, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 6 ani+)
*Premiat la festivalul internațional de animație din Ottawa, Canada și nominalizat la festivalul internațional de animație pentru copii din Chicago, SUA
 Pierduți în Pădurea Fermecată, doi agenți secreți își unesc forțele pentru a-i salva pe misterioșii Perlimps de niște giganți înfiorători.

14:00, CENTRUL CEVA
Secretele tatălui meu (Franța-Belgia 2022, 74 min., regia Véra Belmont; Dialoguri în franceză, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 9 ani+)

Doi băieți cu o copilărie fericită vor să știe ce ascunde tatăl lor mereu tăcut. Află că nu a fost pirat, nici căutător de comori, ci este unicul supraviețuitor al unui lagăr de concentrare.

*Selectat în competiția marilor festivaluri de animație și filme pentru copii: Annecy IFF 2022, Cinekid Amsterdam CFF 2022

21:00, Amfiteatrul Târgu Neamț

Cats Don’t Dance / Pisicile nu dansează (SUA 1997, 75 min., regia Mark Dindal; Dialoguri în engleză, subtitrare în română; Vârsta recomandată: 6 ani+)
Danny, o pisică ambițioasă și talentată, vrea să cucerească Hollywoodul cu mișcări ca ale lui Fred Astaire, dar se confruntă cu o mulțime de obstacole.

Facebook event: https://fb.me/e/ekrTpISBI

Următoarea oprire a caravanei cinematografice este Câmpulung Muscel (28-30 iulie).  Toate informațiile vor fi publicate pe site-ul proiectului https://www.plus.animest.ro 

CELE MAI POPULARE