joi, iulie 25, 2024
AcasăIMPORTANTATENȚIE! Fără apă timp de două zile în Piatra-Neamț și 3 comune...

ATENȚIE! Fără apă timp de două zile în Piatra-Neamț și 3 comune limitrofe (9-10 iulie 2024)

Luând în considerare adresa Primăriei Piatra-Neamț cu nr. 26900 din data de 05.07.2024, prin care se solicită sistarea alimentării cu apă conform unui grafic de cuplări, în vederea executării lucrărilor de cuplare a conductei Dn 600 și a montării debitmetrelor realizate de către SC Moldocor SA în calitate de executant, Compania Județeană APA SERV S.A. va fi pusă în situaţia neplăcută de a întrerupe temporar furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă începând din data de 09.07.2024, ora 04.00, până la data de 10.07.2024, ora 02.00.

Vor fi afectați utilizatorii din:

Municipiul Piatra Neamț – Nu va fi afectat Spitalul Județean Neamț și nici cartierele Mărăței, Gara Veche, 1 Mai și Speranța.

Sat Viișoara și Sat Bistrița din Comuna Alexandru cel Bun;

Comunele Gârcina, Girov și Dochia

Având în vedere atât timpul necesar pentru încărcarea instalațiilor, cât și situațiile generate de inerția și reechilibrarea sistemului, procesul de reluare a furnizării apei cu presiune optimă pentru toate zonele afectate se va realiza în data de 11.07.2024 începând cu ora 12.00.

CELE MAI POPULARE