sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTAutoritatea de Supraveghere Financiară va propune plafonarea prețului RCA la nivelul din...

Autoritatea de Supraveghere Financiară va propune plafonarea prețului RCA la nivelul din martie 2022

„Societăţile de asigurări vor folosi tarifele din urmă cu un an de zile. Am avut discuţii cu principalele societăţi de asigurări ca pentru următoarea perioadă să se raporteze la tarifele efectiv practicate în urmă cu un an de zile. 
Mai mult, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care doresc să-şi facă o poliţă RCA, Autoritatea va renunţa la taxa de 1% pe care o aplică asigurătorilor. Vrem să avem stabilitate pe piaţa RCA, nu vrem să mai crească tarifele pe piaţă”, a declarat Valentin Ionescu, director general în cadrul ASF, transmite news.ro .

Tarifele ar urma să fie raportate la cele din luna martie a anului trecut, iar în aceste condiţii tarifele pentru poliţele RCA ar urma să fie ceva mai mici decât cele din ultimele luni.

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat vineri că sunt necesare o serie de soluţii care să conducă la o scădere a preţurilor pe piaţa asigurărilor, o diversificare a jucătorilor şi mai mult decât atât o întărire a acestor reglementări, pentru că nu este prima oară când România se confruntă cu o situaţie precum cea generată de decizia ASF de retragere a autorizaţiei de funcţionare a societăţii Euroins România.

Ministrul a mai spus că vor fi discuţii inclusiv cu Parlamentul, chiar săptămâna viitoare iar Autoritatea va veni cu mai multe soluţii din care să fie alese cele mai bune.

Citește și:

ASF a retras autorizația de funcționare a Euroins. Compania intră în insolvență

CELE MAI POPULARE