joi, iulie 25, 2024
AcasăIMPORTANTAvocatul Poporului va acorda audiențe cetățenilor din județul Neamț pe 9 aprilie

Avocatul Poporului va acorda audiențe cetățenilor din județul Neamț pe 9 aprilie

Marți, 9 aprilie 2024 reprezentanții instituției Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Bacău se vor deplasa în municipiul Piatra-Neamț pentru a acorda audiențe cetăţenilor din județul Neamț și pentru a primi petiții.

Activitatea se va desfășura între orele 09:00 – 12:00 la sediul Consiliului Județean Neamț, în spațiul pus la dispoziție în acest sens.

Cetăţenii pot solicita sprijinul instituției Avocatul Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.

„Pentru operativitate, recomandăm persoanelor interesate ca la momentul acordării audienței să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie.”

Persoanele interesate se pot înscrie la numărul de telefon al Biroului Teritorial Bacău din cadrul instituției Avocatul Poporului 0234-572472.

CELE MAI POPULARE