duminică, septembrie 8, 2024
AcasăIMPORTANTBărbat condamnat pentru furtul unui seif, depistat de polițiștii nemțeni

Bărbat condamnat pentru furtul unui seif, depistat de polițiștii nemțeni

La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Neamț sprijiniți de  polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Piatra-Neamț au pus în executare un mandat, emis pe numele unui bărbat în vârstă de 32 de ani, din Roman, de către Judecătoria Bacău.

Cel în cauză a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, fiind depistat de polițiști într-un centru comercial din Piatra-Neamț.

În fapt s-a reținut că, la data de 28 aprilie 2022, în jurul orelor 22:00, bărbatul de 32 de ani ar fi transportat o persoană la o clădiră administrativă, din județul Bacău, unde ar fi așteptat ca aceasta să pătrundă prin efracție pentru a sustrage un seif metalic, iar după comiterea faptei l-ar fi preluat și transportat spre municipiul Roman.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

CELE MAI POPULARE