Un bărbat din Urecheni, Neamț a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină având permisul suspendat.
La data de 3 septembrie a.c., în jurul orelor 19.20, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Urecheni, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni au procedat la oprirea unei autoutilitare ce se deplasa pe, pe DJ 155 I, din direcția Petricani spre Urecheni.
După oprirea autoutilitarei, conducătorul auto a coborât de la volan, iar la vederea organelor de poliție a intrat în curtea locuinței, în fața căreia oprise autovehiculul.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a fost stabilită identitatea conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din aceeași localitate, care are dreptul de a conduce vehicule suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.