joi, iulie 25, 2024
AcasăIMPORTANTCamion cu lemn, confiscat de polițiști

Camion cu lemn, confiscat de polițiști

La data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat pe raza localității Borca, un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 32 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos, fără ca avizul de însoțirea al mărfii să fie înregistrat în aplicația specifică.

În urma verificărilor efectuate cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz a rezultat faptul că, conexiunea la datele mobile ar fi fost întreruptă pe timpul transportului, cantitatea de 28.35 m.c. material lemnos fiind transportată fără documentele de însoțire prevăzute de legislația specifică.

Polițiștii au procedat la indisponibilizarea cantității de material lemnos, care a fost predat Ocolului Silvic Borca, și a remorcii ansamblului auto, folosită la comiterea faptei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloc de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m.c., neînsoțit de documentele specifice de transport.

CELE MAI POPULARE