miercuri, februarie 21, 2024
AcasăIMPORTANTContinuă controalele la centrele rezidențiale din Neamț. A fost suspendată activitatea unui...

Continuă controalele la centrele rezidențiale din Neamț. A fost suspendată activitatea unui centru de bătrâni

În urma activităților de control desfășurate în data de 11.07.2023, la 11 centre rezidențiale pentru persoane vârstnice (opt private și trei publice), vă aducem la cunoștință deficiențele constatate precum și sancțiunile și măsurile aplicate de fiecare instituție reprezentată în echipa mixtă de control.

Cea mai severă sancțiune a fost aplicată unui centru rezidențial din comuna Pângărați, căruia i-a fost suspendată activitatea din cauza faptului că nu deținea autorizație sanitară de funcționare.

Ca urmare a acestei măsuri, reprezentanții acestui furnizor de servicii sociale au obligația de a pune în aplicare Planul de Urgență asumat, fapt ce va conduce la contactarea imediată a aparținătorilor pentru a analiza posibilitatea reintegrării beneficiarilor în familie sau relocarea acestora în alte centre.

Pentru a pregăti această posibilă relocare au fost întreprinse următoarele măsuri:

  • contactarea DGASPC pentru a beneficia de serviciile unor psihologi
  • Pregătirea de către ISU și a Serviciului Județean de Ambulanță a mijloacelor de transport necesare
  • Identificarea locurilor în Secțiile de specialitate din Spitalul Județean de Urgență pentru eventualitatea în care ar exista beneficiari ce necesită o evaluare medicală amănunțită sau internarea
  • Inițierea demersurilor către Directia de Asistență Socială Piatra Neamț pentru relocarea beneficiarilor în Centrul Social Pietricica.

Organe de control, deficiențe si măsuri:

DSP Neamț
Nr. amenzi 7
Nr. avertismente 4
Cuantum total amenzi 84800 lei
Suspendări activitate 1 + amendă 40000 lei

Deficiențe constatate:
-lipsa monitorizării spațiilor frigorifice
-cantitate insuficientă de substanțe biocide
-cabinet medical neamenajat conform normativelor și dotat necorespunzătot;
-nu sunt respectate condițiile de depozitare a deșeurilor
-păstrare si etichetare neconforma, mancare gatita, cabinet medical insuficient dotat, -depozitare neconforma deseuri
-cantități insuficiente de probe
-păstrare si etichetare neconforma a probelor de mancare gatita
-lipsa cursuri notiuni fundamentale de igienă conform OMS 2209/2022
-identificare în aparatul de urgență a unor medicamente expirate
-nu a fost pus la dispoziție ultimul buletin de analize de apă din 2023;
-neexecutarea operațiunilor de igienizare conform normelor;
-unele grupuri sanitare și unele spații de cazare sunt neigienizate,cu zone de igrasie și infiltrații

AJPIS NEAMȚ
Nr. amenzi 1
Nr. avertismente 0
Cuantum total amenzi 10000 lei
Suspendări activitate 0

Deficiențe constatate:
-condiții igienico-sanitare în camere precare
-centrul funcționeaza fără licență de funcționare
-nr.personal de specialitate, de îngrijire și asistență și auxiliar nu este corespunzător cerințelor din Standard/Masură în curs de implementare
-capacitate locuri beneficiari depasita, nu se asigura 6mp/beneficiar
-actualizarea dosarelor beneficiarilor, în ceea ce privește semnarea de către beneficiari/aparținători a fișelor de evaluare/reevaluare și a planurilor de asistență și îngrijire și asigurarea monitorizării situației beneficiarilor.

DSVSA NEAMȚ
Nr. amenzi 0
Nr. avertismente 4
Cuantum total amenzi 0
Suspendări activitate

Deficiențe constatate:
-alimente refrigerate necorespunzator
-frigidere fara identificare tipuri de produse, -lipsa certificat depozitare
-neconformități de depozitare.

IPJ NEAMȚ
Nr. amenzi 1
Nr. avertismente 2
Cuantum total amenzi 10000 lei
Suspendări activitate 0

Deficiențe constatate:
-măsuri de securitate implementate parțial
-lipsa analiza risc

ISU NEAMȚ
Nr. amenzi 4
Nr. avertismente 2
Cuantum total amenzi 25000 lei
Suspendări activitate 0

Deficiențe constatate:
-nu detine autorizatie de securitate la incendiu
-o parte dintre corpurile de iluminat de la instalațiile de iluminat de siguranță pentru iluminarea hidranților interiori, nu intră în funcțiune după întreruperea alimentării cu energie electrică;
-instalația de detectare, semnalizare și avertizare incendiu cu care a fost echipată construcția, nu se întreține permanent în stare de funcționare, cu asigurarea fiabilității și eficienței necesare, conform reglementărilor tehnice specifice, în sensul că, la data controlului, echipamentul de control și semnalizare indică avertizare de defect
-clădirea nu este echipată cu iluminat de securitate pentru evacuare
-obiectivul nu este dotat cu instalație de detectare, semnalizare și alarmare împotriva incendiilor
-nefuncționarea comenzii manuale ale trapelor de evacuare a fumului și gazelor fierbinți

OPC NEAMȚ
Nr. amenzi 8
Nr. avertismente 9
Cuantum total amenzi. 56 000 lei
Suspendări activitate 0

Deficiențe:
-listele de meniu nu cuprind informații despre toate ingredientele și ingrediente alergeni.
-listele de meniu săptămânale afișate, nu cuprind informații detaliate privind ingredientele utilizate;
-liste meniu imprecise și incomplete, lipsă gramaje, alergeni, listă completă ingrediente;
-cântar uzat în blocul alimentar pentru verificarea porțiilor, modelul nu este omologat și nu poate fi verificat metrologic.

CELE MAI POPULARE