joi, iulie 25, 2024
AcasăIMPORTANTDosar penal pentru un bărbat prins în timp ce conducea băut și...

Dosar penal pentru un bărbat prins în timp ce conducea băut și fără permis

La data de 1 aprilie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au depistat în trafic,  în localitatea Pângărați, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din Piatra-Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, refuzând prelevarea de mostre biologice.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, persoana în cauză avea permisul de conducere reținut, necorespunzător pentru vehiculul pe care îl conducea.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

CELE MAI POPULARE