duminică, mai 19, 2024
AcasăIMPORTANTExpoziție de artă decorativă Rodica Rusu, la Biblioteca Județeană

Expoziție de artă decorativă Rodica Rusu, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț invită publicul iubitor de frumos la expoziția de artă decorativă „În lumea mea“ semnată de Rodica Rusu, organizată în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A, în perioada 9 aprilie – 10 mai 2024.

Vernisajul acestei expoziții, care constituie debutul artistei vizuale, va avea loc vineri, 12 aprilie, începând cu ora 17:00. Stela Gașpari, comentator de artă, va face prezentarea, iar Cristian Piron, profesor la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, va susține un moment muzical la chitară și voce.

Lucrările din aceasta expoziție au fost executate în tehnică mixtă, pastă de relief, material textil, culori acrilice, placă de lemn și pânză pe sașiu.

 „Am vrut să creez o lume plină de mister, de emoție și de sentimente, o lume în care să mă retrag pentru a mă regăsi atunci când în cea exterioară mă simt pierdută sau neînțeleasă. Sper ca publicul să poată avea trăiri în această cheie atunci când îmi privește expoziția“, a mărturisit Rodica Rusu.

Născută la 2 iunie 1983, la Brăila, Rodica Rusu a studiat pictura ca autodidactă, fiind atrasă de minunata lume a creației, a artei, încă de copilă. După câțiva ani petrecuți la Iași, tânăra artistă a preferat să se stabilească la Piatra Neamț.

CELE MAI POPULARE