joi, iulie 25, 2024
AcasăIMPORTANTFemeie acidentată pe o trecere pentru pietoni din Piatra-Neamț. Șoferul a părăsit...

Femeie acidentată pe o trecere pentru pietoni din Piatra-Neamț. Șoferul a părăsit locul faptei

La data de 27 martie, în jurul orei 15:00, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Piatra-Neamț.

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Bistriței, având direcția de deplasare Bicaz spre Bacău, ar fi surprins și accidentat o femeie în vârstă de 54 de ani, din Bicaz, ce se afla angajată în traversarea regulamentară a străzii, rezultând rănirea acesteia.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto ar fi parcat autoturismul în parcarea Autogării Transmoldavia, fără încuviințarea polițiștilor.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

CELE MAI POPULARE