sâmbătă, iunie 22, 2024
AcasăLOCALImpact între două autoturisme la Roznov! O fetiță în vârstă de doi...

Impact între două autoturisme la Roznov! O fetiță în vârstă de doi ani a fost rănită

Astăzi, 23 ianuarie, în jurul orei 15:00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 15, în localitatea Roznov.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, de 25 de ani, din Piatra Neamț, conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Roznov, ar fi efectuat viraj la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens opus, din direcția Piatra Neamț-Bacău, condus de un bărbat de 55 de ani, din județul Vaslui.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei pasagere, în vârstă de 2 ani, din primul autoturism.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

CELE MAI POPULARE