sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTLuminile de întâlnire, obligatorii ziua, pe toate categoriile de drum, începând de...

Luminile de întâlnire, obligatorii ziua, pe toate categoriile de drum, începând de astăzi

Începând de vineri, 16 iunie 2023, șoferii vor fi obligați să folosească luminile de întâlnire sau luminile de circulație diurnă (DRL)pe toate categoriile de drumuri publice din România.

Modificările la OUG 195/2002 au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare astăzi.

Articolul 44, alineatul 2 se modifică în felul următor:

„În circulația pe toate categoriile de drumuri publice conducătorii de autovehicule și tractoare agricole sau forestiere sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.”

Care sunt sancțiunile?

Articolul 108 alineatul (1) litera a), punctul 7, prevede sancțiuni pentru cei care nu respectă această obligație.

„nerespectarea obligației de a folosi și pe timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă, pe toate categoriile de drumuri publice;” atrage după sine sancțiunea unei amenzi și două puncte de penalizare.

În trecut, legea prevedea obligaţia folosirii în timpul zilei a luminilor de întâlnire sau a luminilor pentru circulaţia diurnă doar pe autostrăzi, pe drumurile expres şi pe cele naţionale europene.

CELE MAI POPULARE