sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTMiercuri, 17 mai, grevă de avertisment în toate școlile în care există...

Miercuri, 17 mai, grevă de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat ai FSLI

Miercuri, 17 mai, de la ora 11:00 la 13:00, va avea loc o grevă de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), conform hotărârilor aprobate de conducerea FSLI, consultate de Edupedu.ro.

În data de 17 mai 2023 se desfășoară greva de avertisment în instituțiile și unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, în intervalul orar 11:00-13:00.

O altă decizie vizează greva generală din data de 22 mai: „Se declanșează greva generală începând din data de 22 mai 2023, în instituțiile și unitățile de învățământ unde există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din învățământ.”

71,29% dintre respondenții FSLI au votat pentru organizarea grevei generale, iar 14,74% nu sunt de acord. 13,97% nu și-au exprimat opțiunea.

Revendicările sindicatelor din educație:

  • „Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației“.

CELE MAI POPULARE