duminică, februarie 25, 2024
AcasăIMPORTANTMunicipiul Piatra-Neamț are un nou brand turistic

Municipiul Piatra-Neamț are un nou brand turistic

Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț a lansat astăzi, noul brand turistic al orașului și identitatea vizuală asociată acestuia. Organizația pune la dispoziția tuturor celor interesați un manual de brand care trasează un set de reguli și oferă recomandări de folosire.

„HAI LA PIATRA – Baza sejurului tău prin Neamț” este noul brand turistic și promisiunea asociată brandului. Acesta a fost conceput pentru a poziționa Piatra-Neamț în raport cu alte destinații turistice și pentru a ghida întreg efortul de promovare turistică. Conceptul obținut își propune să sublinieze faptul că orașul oferă o experiență turistică integrată, valorificând cadrul natural, istoria bogată și prezența culturală însemnată, fiind totodată și locul de unde se poate explora cel mai eficient tot ce are de oferit din punct de vedere turistic județul Neamț.

Identitatea vizuală asociată brandului pune la un loc simboluri reprezentative ale orașului și culoarea verde care simbolizează cadrul natural privilegiat.

Siluetele abstractizate trimit către dealurile și pădurile care înconjoară orașul, dar și către multiplele opțiuni turistice aflate în imediata apropiere a acestuia.

Stilizarea literei „P” este inspirată din celebra cultură Cucuteni, despre istoria căreia se pot afla mai multe la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni din localitate.

Totodată, construcția literei „A” s-a inspirat din arhitectura locală, mai precis din modelul porților cu arcade situate în apropierea Curții Domnești, ansamblu de monumente istorice din centrul orașului.

Pentru o coordonare a tuturor eforturilor de promovare turistică a municipiului, OMD Piatra-Neamț a publicat și un manual sintetic de brand, care dezvoltă simbolistica și construcția acestuia, trasând totodată regulile de utilizare și exemplificând prin multiple modele de folosire.

CELE MAI POPULARE