sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTNeamț: acțiuni pentru combaterea delictelor silvice

Neamț: acțiuni pentru combaterea delictelor silvice

La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 10:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Oglinzi , o autoutilitară care transporta aproximativ 2,5 m.c. de material lemnos, specia brad, fără documente legale.

Conducătorul auto, în vârstă de 34 ani, din Răucești a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.

***

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în localitatea Oglinzi, o autoutilitară care transporta aproximativ 3,4 m.c. de material lemnos, respectiv cherestea rășinoase, fără documente legale.

Conducătorul auto, în vârstă de 20 de ani, din județul Suceava, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2020, cu amendă în valoare de 4.000 de lei, polițiștii aplicând și măsura complementară de confiscare a materialului lemnos transportat, care a fost predat în custodia Ocolului Silvic Târgu-Neamț.

CELE MAI POPULARE