sâmbătă, iunie 22, 2024
AcasăLOCALNouă persoane reținute pentru scandal

Nouă persoane reținute pentru scandal

La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 12:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, pe un drum public, din Târgu-Neamț, între mai multe persoane are loc un conflict.

La fața locului au fost alocate forțe de intervenție din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, care au procedat la aplanarea stării conflictuale, extragerea persoanelor implicate în acest conflict și conducerea acestora la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit că, între membrii a două familii există o stare conflictuală mai veche, pe fondul acesteia 10 persoane, cu vârste cuprinse între 15 și 46 de ani, din Târgu-Neamț, folosindu-se de obiecte contondente, și-ar fi exercitat reciproc amenințări și ar fi exercitat acte de violență, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

Totodată, în timpul conflictului acestea au distrus mai multe bunuri ale unui agent economic.

În baza probatoriului administrat, față de cele 9 persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

CELE MAI POPULARE