miercuri, februarie 21, 2024
AcasăIMPORTANTPatriarhia Română a încheiat un protocol cu Ministerul Sănătății

Patriarhia Română a încheiat un protocol cu Ministerul Sănătății

  • Părintele Patriarh Daniel și dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, au semnat un protocol de colaborare care actualizează activitatea de asistență religioasă și stabilește colaborarea în domeniul asistenței medicale integrate cu asistența socială și religioasă din unitățile sanitare aflate în subordonarea ministerului.

Pentru că numărul preoților care activează în domeniu depășește 250, părțile au hotărât să facă demersuri pentru înființarea în cadrul Ministerului Sănătății a unui post de coordonare a activității de asistență religioasă.

Documentul prevede și implicarea Bisericii în promovarea unui stil de viață sănătos și în campanii de prevenție pentru sănătate.

Protocol între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății

Patriarhia Română și Ministerul Sănătății au semnat marți, 25 octombrie 2022, un Protocol privind desfășurarea activităților de asistență religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății.

Cele două instituții sunt reprezentate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și de domnul Prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.

Scopul acestui protocol, care actualizează și completează pe cele din  anii 1995 și 2008, este reglementarea activității de asistență religioasă creștin-ortodoxă din unitățile sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății, precum și colaborarea dintre cele două instituții în domeniul asistenței medicale integrate cu domeniul asistenței sociale și religioase.

Misiunea și atribuțiile preotului de spital

  • Săvârșește serviciile religioase conform programului aprobat de eparhia respectivă, cu acordul conducerii unității sanitare în cauză;
  • Vizitează cu regularitate bolnavii din unitatea în care își desfășoară activitatea;
  • Întreține convorbiri duhovnicești cu bolnavii și cu membrii familiilor acestora;
  • Asigură servicii religioase în cazurile de urgență şi administrează Sfintele Taine și ierurgii cu respectarea prevederilor Bisericii Ortodoxe Române;
  • Cultivă și păstrează o atmosferă religioasă echilibrată, evitând prozelitismul de orice fel şi sprijinind, la cerere, pe cei de altă confesiune în sensul primirii asistenței religioase din partea cultului de care aparțin;
  • Acordă asistență religioasă salariaților unităților sanitare, la solicitarea acestora;
  • Săvârșește slujbe speciale: înmormântarea decedaților abandonați sau fără familie, botezul copiilor în pericol de moarte sau la cererea părinților ș.a.

Întrucât numărul preoților ortodocși care activează în unități sanitare,  în acest moment, depășește 250, părțile au hotărât să facă demersuri comune pentru înființarea în cadrul Ministerului Sănătății a unui post de responsabil cu activitatea de asistență religioasă.

Cele două instituții se angajează să promoveze:

  • Adoptarea unui stil de viață sănătos prin educaţie pentru sănătate şi educaţie religioasă;
  • Evitarea consumului de produse care dăunează sănătății: tutun, alcool, droguri, alimente şi băuturi care au un impact negativ asupra sănătății etc.;
  • Educarea şi sprijinirea familiei în conștientizarea rolului important al copilului în sănătatea familiei şi a societății;
  • Îmbunătățirea accesului la servicii de asistență medicală primară prin creșterea gradului de conștientizare privind importanța prezentării la medic pentru consultație de la primele simptome de boală și la consultații periodice preventive.

Protocolul a fost încheiat pentru o perioadă de 10 ani.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

CELE MAI POPULARE