Începând cu data de 9 aprilie și până pe 7 iunie inclusiv, este interzis pescuitul comercial, recreativ/ sportiv și familial pe apele interioare conform Ordinului nr. 561/2023/11/2024 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2024.
În acest sens, jandarmii nemțeni execută acțiuni specifice atât în mod independent, cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură cât și cu reprezentanți ai A.J.V.P.S. Neamț pe linia verificării respectării acestor prevederi legale pe toate cursurile de apă din județ, în vederea protejării fondului piscicol și a biodiversității.
În acest sfârșit de săptămână au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, 6 avertismente și 3 amenzi în valoare totală de 1200 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor legale conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008.
Jandarmeria Neamț reamintește persoanelor pasionate de acest sport că, pentru a avea acces la resursele acvatice vii, trebuie să dețină permis de pescuit și să prezinte acest document la solicitarea organelor de control.
De asemenea, pescuitul în perioada de prohibiţie sau în zonele protejate este contravenţie și se sancționează cu amendă şi cu reţinerea şi suspendarea pe o perioadă de 90 de zile a permisului sau autorizaţiei de pescuit.
Nerespectarea prevederilor legale în acest domeniu se sancționează potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, cu modificările și completările ulterioare.
Îndemnăm cetățenii să susțină mecanismul și să înțeleagă importanța refacerii resurselor acvatice.