sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLOCALPoliția Locală: două construcții ilegale au fost desființate

Poliția Locală: două construcții ilegale au fost desființate

Două construcții amplasate ilegal pe domeniul public, au fost desființate ca urmare a deciziei Comisiei de coordonare a acțiunilor pentru desființarea pe cale administrativă a construcțiilor ilegale amplasate pe domeniul public/privat al municipiului constituită în cadrul Primăriei Piatra Neamț.

Demolarea respectivelor edificii a fost pusă în practică ca urmare a verificărilor și constatărilor efectuate de către polițiștii locali responsabili de disciplina în construcții, ai compartimentului cu același nume, din cadrul Poliției Locale Piatra Neamț.

Construcțiile ilegale s-au desființat pe cheltuiala celor care le-au ridicat abuziv, conform prevederilor Legii 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții.

Campania de desființare a imobilelor construite abuziv pe domeniul public al municipiului Piatra Neamț a demarat în luna mai a acestui an și va continua până în luna octombrie 2023. 

CELE MAI POPULARE