sâmbătă, martie 2, 2024
AcasăIMPORTANTPoliția locală reamintește asociațiilor de proprietari că trebuie să repare acoperișurile și...

Poliția locală reamintește asociațiilor de proprietari că trebuie să repare acoperișurile și fațadele blocurilor

Având în vedere incidentele și pagubele produse în urma condițiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă de timp – vânt ce a depășit la rafală 60 de kilometri/oră, Poliția Locală Piatra Neamț, prin Biroul Ordine Publică și Compartimentul Disciplina în Construcții, a reluat campania de informare a asociațiilor de proprietari cu privire la obligativitatea efectuării reparațiilor la acoperișurile și fațadele blocurilor pe care le administrează.

În ultimele două săptămâni, 40 de președinți și administratori de asociații de proprietari precum și proprietari ai unor imobile aflate în stare de degradare au fost informați în scris, despre prevederile Legii 196/2018 , art. 63 (1)  – ”Administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune”, or, acoperișul și fațadele fac parte din părțile comune ale condominiului alături de celelalte menționate la art. 35 (1) din lege și aveți îndatorirea să luați toate măsurile necesare pentru repararea și menținerea lor în stare de siguranță pe toată durata existenței acestora”. 

Precizăm că după accidentele înregistrate în urma vântului puternic din perioada 20.02.2023 – 24.02.2023, pentru neluarea măsurilor de reparare/refacere a acoperișurilor și fațadelor au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale la tot atâtea asociații de proprietari.

”De asemenea, proprietarii de apartamente din condominii trebuie să înțeleagă că potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, absolut toți proprietarii trebuie să contribuie la reparațiile părților comune dintr-un condominiu, cum sunt acoperișurile ori fațadele și nu doar cei care locuiesc la ultimele etaje. Fondurile pentru reparații, cu destinație strict pentru realizarea unor astfel de lucrări se constituie la nivelul fiecărei asociații și la aceste fonduri contribuie toți proprietarii unui condominiu”, a declarat Eugen Pancu, director Poliția Locală Piatra Neamț.

Atragem atenția, că în situația în care, pentru îndeplinirea acestei obligații este necesară înlocuirea acoperișului, trebuie să vă adresați Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Piatra Neamt pentru eliberarea autorizației de construire în acest sens, doar lucrările de reparații fiind exceptate de la autorizare conform art. 11 din Legea nr. 50/1991 (art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991).

Conform art. 58 alin. (2) din Legea nr. 196/2018 „Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei de proprietari, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz.”

CELE MAI POPULARE