La data de 23 mai a.c., în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au depistat, pe strada Mihai Eminescu, din Târgu-Neamț, un autoturism condus de un bărbat de 54 de ani, din aceeași localitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ceea ce agravează situația este că acesta nu este la prima abatere de acest gen.
Potrivit informațiilor noastre, bărbatul, preot într-o localitate din județul Neamț, a mai fost prins în două ocazii anterioare conducând sub influența alcoolului, prima dată în 2017 și a doua oară în 2021.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.