sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTPrietenii Pompierilor - un concurs cu tradiție în județul Neamț

Prietenii Pompierilor – un concurs cu tradiție în județul Neamț

Pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a elevilor este unul din obiectivele ISU. Pe lângă activități de instruire și exerciţii de evacuare, pompierii organizează si desfășoară concursuri cu tematică de prevenire a situaţiilor de urgenţă.
„Prietenii Pompierilor” este unul din concursurile organizate în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, care a câștigat mulți admiratori în județul Neamț.

Acest concurs este destinat elevilor cu varsta cuprinsă intre 10 si 15 ani și are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor şi se organizează în scopul:

  • dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor;
  • formării şi dezvoltării la elevi a unor trăsături moral-volitive, cum sunt: iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, dârzenia, hotărârea, perseverenţa, cinstea, corectitudinea şi disciplina etc..

Fiecare cerc tehnico-aplicativ de elevi participă la concurs cu un echipaj format din 10 elevi (un comandant şi opt concurenţi + o rezervă) coordonat de un cadru didactic.
Echipele de concurs pot fi constituite din băieţi (mixte) sau din fete.

Probele de concurs sunt:

Proba teoretică
Proba – Pista de îndemânare peste obstacole
Proba – Ştafeta de 400 m cu obstacole

Anual, în conformitate cu ordinul 3825 din 2013 se planifică, organizează și desfășoară etape zonale ale acestui concurs la care vor participa unitățile școlare situate în raionul de intervenție aferent Detașamentului care deservește zona (Piatra-Neamț, Roman, Târgu Neamț). După desfășurarea etapelor de zonă se desfășoară etapa județeană, la care vor participa echipaje clasate pe primele trei locuri.

11 mai 2023 – Zona Piatra-Neamț (au participat 15 echipaje, din care 4 de fete și 11 de băieţi/mixt)

Fete:
locul I – Școala Gimnazială „prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov
locul II – Școala Gimnazială „Dumitru Almaș” Negrești
locul III – Școala Gimnazială „Alexandru Podoleanu” Podoleni

Băieți/mixt:
locul I – Școala Gimnazială „prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov
locul II – Școala Gimnazială Bodești
locul III – Școala Gimnazială „Alexandru Podoleanu” Podoleni

12 mai 2023 – Zona Roman (au participat 23 echipaje, din care 5 de fete și 18 de băieţi/mixt )

Fete:
locul I – Școala Gimnazială Oniceni
locul II – Școala Gimnazială Bozieni
locul III – Liceul cu program sportiv Roman.

Băieți/mixt:
locul I – Școala Gimnazială Bozieni
locul II – Școala Gimnazială Oniceni
locul III – Școala Profesională Adjudeni – Tămășeni

15 mai 2023 – Zona Târgu Neamț (au participat 14 echipaje, din care 4 de fete și 10 de băieţi/mixt)

Fete:
locul I – Școala Gimnazială „Ieremia Irimescu” Brusturi
locul II – Școala Gimnazială Grumăzești
locul III – Școala Gimnazială Păstrăveni

Băieți/mixt:
locul I – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț
locul I – Școala Gimnazială „Ieremia Irimescu” Brusturi
locul II – Școala Gimnazială Grumăzești
locul III – Școala Gimnazială Țibucani

16 mai 2023 – Zona Târgu Neamț (au participat 5 echipaje, din care 1 de fete și 4 de băieţi/mixt)

Fete:
locul I – Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu” Ceahlău

Băieți/mixt:
locul I – Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Pângărați
locul II – Școala Gimnazială „Constantin Panțiru” Grințieș
locul III – Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu” Ceahlău

570 de copii din unități de învățământ din județul Neamț au participat la etapele zonale ale acestui concurs care a fost caracterizat de fair play, ambiție și perseverență.

06.06.2023 – Etapa județeană

Pe stadionul Ceahlăul din municipiul Piatra-Neamț s-a desfășurat etapa județeană, la care s-au prezentat 21 de echipaje(9 de fete și 12 de băieţi/mixt).
După desfășurarea probelor de concurs, clasamentul a fost următorul:

Fete:
locul I – Școala Gimnazială „prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov
locul II – Școala Gimnazială „Ieremia Irimescu” Brusturi
locul III – Școala Gimnazială Oniceni

Băieți/mixt:
locul I – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu Neamț

locul I – Școala Gimnazială „prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov
locul II – Școala Gimnazială „Ieremia Irimescu” Brusturi
locul III – Școala Gimnazială „Grigore Ungureanu” Ceahlău

La toate etapele acestui concurs șefii SVSU au fost alături de cadrele didactice pentru pregătirea elevilor. Asistența medicală a fost asigurată de Serviciul Județean de Ambulanță.

Felicitări tuturor participanților!

Etapa națională a acestui concurs se va desfășura în perioada 03-07 iulie, la Râmnicu Vâlcea. La această etapă vor participa cele două echipe câștigătoare ale etapei naționale precedente și 14 echipe care au obținut cele mai bune rezultate la etapele județene (7 de fete și 7 de băieţi/mixt).

Sperăm că, pe lângă echipa de băieţi a Școlii Gimnaziale „prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov, câștigătoarea ediției precedente, să avem și alte echipe din județul Neamț în competiție, având în vedere timpii foarte buni obținuți de ocupanții primelor locuri după finalizarea probelor de concurs.

Câștigătorii acestei etape naționale vor participa în anul 2024 la Concursul internațional „Tinerii pompieri” ce va avea loc în Italia.

Mulțumim tuturor pentru implicare!
Succes în competițiile ce vor urma!

CELE MAI POPULARE