vineri, iulie 12, 2024
AcasăIMPORTANTPro Vita Iași construiește o casă pentru o familie cu 9 copii...

Pro Vita Iași construiește o casă pentru o familie cu 9 copii din Ruseni, Neamț. Implică-te și tu!

Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor construiește casa familiei Rica, alcătuită din 11 membri, provenită din Ruseni, județul Neamț.

În cadrul proiectului „Dar pentru copii”, Pro Vita Iași prezintă povestea Andreei și a lui Andrei, părinți ce cresc, în armonie și credință, 9 copii.

Cel mai mic membru al familiei este Dimitrie, de 3 luni, iar cel mai mare, Elena, studentă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină din Iași, bursieră Pro Vita Iași.

Mama, de profesie cadru didactic, profesor de chimie, este casnică în prezent, având grijă de cei 9 copii, dedicându-și astfel viața educării lor. Tatăl este angajat al combinatului de la Săvinești, având un salariu minim pe economie. 

Pentru a finaliza casa au nevoie de ajutor și susținere.

În prezent, se lucrează la proiectarea ei, iar în perioada imediat următoare vor începe nemijlocit construcțiile.

Foto: Doxologia

Inițial, familia locuia într-o casă veche cu doar 2 camere. Ulterior, la îndemnul și cu ajutorul preotului paroh, tatăl a început construcția unei case, încercând astfel să creeze condiții optime pentru un trai decent familiei sale numeroase. Bugetul lor fiind unul mic, iar nevoile mari, acest proces a încetinit, fiind finalizată doar o mică parte din casă.

Familia locuiește temporar în cele trei camere de la parter, neavând baie și bucătărie amenajate, utilate conform necesităților. Copiii au nevoie și de un spațiu corespunzător pentru efectuarea temelor și pentru studiu.

Pro Vita Iași a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a finaliza construcția casei, dar și utilarea ei:
  • Zugrăvire parter, amenajare mansardă cu parchet, gresie, faianță etc;
  • Mobilarea casei;
  • Amenajarea corectă și eficientă a locuinței;
  • Construirea unui grajd pentru animale;
  • Demolarea a două construcții vechi nefolositoare din curte;
  • Achiziționarea unei mașini corespunzătoare unei familii de 11 membri. Actualmente, sunt puși în dificultate, întrucât dețin un autovehicul cu 7 locuri, fiind nevoie de unul 8+1, conform legislației în vigoare;
Pentru aceste lucrări și achizițiile aferente suma necesară estimată este de 398.162 lei.

Departamentul Pro Vita invită oamenii de bine să susțină construcția casei pentru această familie numeroasă, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a 9 copii. Donațiile se pot face atât online, cât și fizic la sediul Departamentului. 

DONAȚII 

Online:

În conturile bancare:

  • LEI: RO 08 CECE IS1030RON1014342, CEC Bank
  • EURO: RO 68 CECE IS10C1EUR1103231
  • Cod Swift: CECERO, CEC Bank
  • Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor

La sediul Pro Vita Iași:

  • Bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfânt nr.14, Iași

Prin „Dar pentru copii”, Departamentul Pro Vita construiește, dotează sau repară case, contribuind la îmbunătățirea calității vieții familiilor cu mulți copii.

Proiectul oferă un cămin călduros familiilor numeroase care locuiesc în condiții grele sau chiar improprii, asigurând nevoile de bază necesare unui trai decent, în care copiii să se bucure de un spațiu potrivit pentru o creștere sănătoasă. Până în prezent, au fost construite și reparate case pentru 4 familii din diferite localități ale Arhiepiscopiei Iașilor. 

Sursa: Doxologia.ro

CELE MAI POPULARE