sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTPuteri sporite pentru polițiștii locali. Aceștia au dreptul de a solicita informaţii...

Puteri sporite pentru polițiștii locali. Aceștia au dreptul de a solicita informaţii cu privire la cei care conduc pe drumurile publice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede dreptul poliţiei locale de a solicita informaţii cu privire la cei care conduc pe drumurile publice, de la proprietari sau de la cel care este deţinătorul mandatat al autovehiculului.

Proiectul de lege prevede că, la solicitarea poliţiei rutiere sau a poliţiei locale, proprietarul sau deţinătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliţia locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competenţelor în domeniul circulaţiei pe drumurile publice.

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 39, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 39
(1) La solicitarea poliției rutiere sau a poliției locale, proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice acesteia, în termenul indicat în cuprinsul solicitării, datele de identificare ale persoanei căreia ia încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice. Poliția locală poate solicita aceste date de identificare numai în legătură cu exercitarea competențelor în domeniul circulației pe drumurile publice.
2. La articolul 102 alineatul (1), punctul 14 se modifică și va avea următorul cuprins:
14. nerespectarea de către proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul a obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere sau poliției locale, după caz, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, prevăzute la art. 39;
3. La articolul 105, punctul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:
10. nerespectarea obligației de a comunica, în termenul indicat în cuprinsul solicitării poliției rutiere sau poliției locale, datele de identificare ale persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a-l conduce pe drumurile publice, prevăzute la art. 39;
4. La articolul 109, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
Articolul 109
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier sau de către polițistul local, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor de către polițistul local se fac cu respectarea dispozițiilor Legii poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Iniţiativa aparține PNL şi a fost semnată de: Alexe Florin-Alexandru, Andronache Gabriel, Băcanu Cristian-Tudor, Burduja Sebastian-Ioan, Fechet Mircea, Gudu Michael, Horga Maria-Gabriela, Ignat Ion-Alin-Dan, Leoreanu Laurenţiu-Dan, Stângă George-Cătălin, Stoica Ştefan-Bucur, Şişcu George, Ştirbu Gigel-Sorinel, Tuţă George-Cristian şi un parlamentar de la minorităţi.

CELE MAI POPULARE