Sfântul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor (ale cărui moaşte se află în Catedrala Patriarhală)

"Căutând cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaște ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mâl și de prundiș, și le-au scos întregi, strălucind ca aurul."

La data de 27 octombrie, în calendarele noastre bisericești este pomenit Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.

S-a născut în secolul al XIII-lea în satul Basarabovo din Bulgaria. A fost o vreme păstor. Îmbrățișând însă viața monahală, a intrat într-o mânăstire orânduită într-o peșteră din apropierea locului său de origine.  Se spune că pe când şi-a simţit sfârşitul aproape, a venit pe malul Lomului şi s-a aşezat între două lespezi de piatră ca într-un sicriu.

După mai multă vreme, crescând apele râului Lom, s-a surpat malul de lângă peșteră și au căzut mai multe pietre din stâncă, între care cele între care se aflau sfantului Sfântului, care au căzut în apă. Iar după o vreme, Sfântul s-a arătat unei fete bolnave, zicându-i să-l scoată din apă, iar el o va tămădui. Copila a zis părinților ei, care au mers împreună cu preoți și cu o mulțime mare de oameni, au aflat moaștele oamenilor neputrezite și luminate.

În 1774, în vremea războiului ruso-turc, invazia turcească a determinat credincioşii să mute moaştele în ţara Românescă, cu intenţia de a le duce în Rusia. Ele au rămas, până la urmă, în Bucureşti, fiind duse în catedrala mitropolitană din Bucureşti, unde sunt păstrate într- o raclă de argint. Sfântul a fost declarat ocrotitor al Capitalei.

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, făcătoare de mari minuni

Două surori, Aspra și Ecaterina, din satul Cernavodă, închinându-se la moaştele cuviosului, au luat în taină o părticică din ele, cu scopul să o ducă în biserica lor. Dar, urcându-se în căruţă, caii n-au putut să pornească până când cele două surori n-au dus părticica la loc şi şi-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfântul Dimitrie. 

Altădată, un monah cu numele de Lavrentie, închinându-se, a rupt o părticică din mâna sfântului şi a fost pedepsit pe loc, rămânând cu gura căscată şi pierzându-şi graiul. Numai după multe rugăciuni cu lacrimi a fost iertat şi vindecat.

Un episcop evlavios, paralizat, numit Ioanichie, a fost adus la Basarabov şi aşezat lângă racla cuviosului. După săvârşirea Sfintei Liturghii şi a mai multor rugăciuni de sănătate, episcopul Ioanichie s-a sculat desăvârşit sănătos şi a dat laudă binefăcătorului său.

În timpul Războiului de Independenţă din anul 1877, un colonel bătrân din Bucureşti avea şapte feciori care au fost duşi pe câmpul de luptă. Tatăl lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moaştele Sfântului Dimitrie să-i scape feciorii cu viaţă din război. Apoi a scris pe o hârtie numele lor şi a aşezat-o în taină sub capul sfântului. După terminarea războiului, cu rugăciunile făcătorului de minuni Dimitrie, toţi cei şapte feciori s-au întors sănătoşi la casele lor.

Focul lui Sumedru

Focul lui Sumedru sau Focul de Sânmedru este o tradiție românească, veche de două mii de ani. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, dinaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie (Dumitru), apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.

În jurul unui imens rug funerar, aprins de tineri într-un loc înalt al satului şi întreţinut cu lemne uscate şi resturi vegetale, se adună întrega suflare a satului şi se strigă, în cor, formula consacrată „Hai la Focu’ lui Sumedru!”. Femeile împart covrigi, nuci şi mere. La plecare, participanţii iau cărbuni aprinşi cu care fertilizează grădinile şi livezile. Momentul cel mai așteptat este prăbușirea bradului incinerat, care indică renașterea simbolică a zeului mort. Prin direcția în care cade trupul divin (jarul sau tăciunii aprinși) se apreciază care dintre feciori sau fete urmează să se căsătorească în noul an.