miercuri, mai 22, 2024
AcasăIMPORTANTSiguranța școlară, în atenția prefectului Adrian Niță

Siguranța școlară, în atenția prefectului Adrian Niță

Săptămâna aceasta a avut loc la Instituția Prefectului Județul Neamț ședința trimestrială a echipei interinstituționale, constituită în vederea monitorizării modului în care este realizată siguranța școlară la nivel județean.

Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț:

"Apreciez eforturile făcute de fiecare dintre instituțiile cu atribuții în domeniu pentru ca în unitățile de învățământ din Neamț copiii să nu fie expuși vreunui pericol. Ședința a avut loc pentru a realiza analiza indicatorilor specifici referitori la activitățile desfășurate, inclusiv prevenirea și combaterea fenomenului de bullying".

În ultimele trei luni, reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Neamț au organizat 47 de activități de prevenire, având ca beneficiari 1.509 elevi. Inspectoratul Județean de Poliție a prezentat activitățile preventive desfășurate: un total de 300, cu 12.903 beneficiari elevi (118 în mediul urban cu 4.131 beneficiari și 185 în mediul rural, cu 8.772 beneficiari elevi). 50 de patrule de ordine publică s-au deplasat, în medie, pe zi, în jurul școlilor din județ.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț a pus în aplicare prevederile Planului Teritorial Comun de Acțiune elaborat la nivelul Județului Neamț și a desfășurat misiuni specifice de menținere a ordinii publice în zona adiacentă instituțiilor de învățământ, a executat misiuni de patrulare în zona școlilor, a intensificat schimbul de date și informații în ceea ce privește colaborarea cu alte instituții în domeniul traficului ilicit de substanțe interzise și a desfășurat misiuni specifice organizate în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț.

Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Neamț, a desfășurat 2 proiecte educaționale – la Liceul Tehnologic „Sf. Ioan de la Salle“, sat Pildești, comuna Cordun, și Școala „Elena Cuza“ Piatra-Neamț. Cu prilejul Săptămânii prevenirii traficului de persoane, pe 18 octombrie a organizat 4 activități cu 120 de elevi și 7 cadre didactice de la Liceul Economic „Alexandru Ioan Cuza“ Piatra-Neamț

Reprezentanții ISU Neamț au efectuat 46 de controale privind apărarea împotriva incendiilor, în cadrul cărora au fost efectuate 10 exerciții de evacuare în caz de incendiu și 30 de instruiri și lecții deschise, cu 1.350 de elevi participanți. De asemenea, a avut loc un exercițiu de evacuare în caz de cutremur, organizat la nivel județean, pe 13 octombrie 2022, în toate unitățile de învățământ, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.

„Siguranța școlară este o problemă pe care trebuie să o avem tot timpul în vedere și de aceea le-am cerut participanților la ședință ca prin activitatea instituțiilor din care provin să facă tot ce le stă în putere pentru a fi «cu ochii pe școli» și copiii, cât timp sunt la cursuri, să nu fie expuși nici celui mai mic risc, oricare ar fi forma acestuia“, a mai spus prefectul Vasile-Adrian Niță.

CELE MAI POPULARE