Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, duminică, 11 decembrie 2022, la biserica cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mucenic Pantelimon” din Izvorul Muntelui – Bicaz.
Cu această ocazie, ierarhul l-a hirotonit pe noul preot al comunității, care va păstori credincioșii din localitatea aflată la poalele Muntelui Ceahlău.
În Duminica a XXVIII-a după Rusalii, numită și a „Sfinților strămoși după trup a Domnului”, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a poposit în mijlocul credincioșilor din Parohia Izvorul Muntelui, Protopopiatul Piatra Neamț.
Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și l-a hirotonit întru preot pe diaconul Nicolae Coșofreț, noul slujitor al comunității parohiale.
Alături de Părintele Episcop-vicar au mai slujit părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra Neamț, părintele Ionel Cuțuhan, protopop de Ceahlău, părintele Daniel Dosoftei, fostul paroh de la Izvorul Muntelui și preot militar al Batalionului 634 Infanterie „Petrodava” din Piatra Neamţ, precum și clerici din zona Neamțului.
Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor:
Totodată, noul paroh, părintele Nicolae Coșofreț, a ținut să menționeze că este recunoscător lui Dumnezeu pentru noua slujire încredințată.
S-au împlinit 63 de ani de la sfințirea bisericii
Biserica actuală s-a construit între anii 1958-1959, pe terenul donat de către enoriaşul Olaru Gheorghe Vasile, fiind sfinţită de către vrednicul de pomenire Patriarhul Iustin Moisescu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei, la data de 26 iulie 1959, moment în care a primit şi hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Mucenic Pantelimon”.
Această biserică a fost strămutată din satul Cârnu, întrucât terenul satului a intrat în zona lacului de acumulare a barajului Izvorul Muntelui. În prezent, parohia numără aproximativ 90 de familii.
Sursa: Flavius Popa/Doxologia