sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăIMPORTANTTarife mai mari la parcările din Piatra-Neamț: primarul Andrei Carabelea propune majorarea...

Tarife mai mari la parcările din Piatra-Neamț: primarul Andrei Carabelea propune majorarea prețurilor la parcările de reședință și la cele publice

Primarul Andrei Carabelea a inițiat un proiect de hotărâre ce va fi supus votului în ședința de Consiliu Local de joi, 27 aprilie, prin care se urmărește creșterea tarifelor la parcările de reședință și la parcările publice cu plată de pe raza orașului Piatra-Neamț.

În ceea ce privește parcările de reședință, dacă proiectul va fi aprobat, tarifele vor crește la 200 de lei pe an pentru persoanele fizice și 400 de lei pe an pentru persoanele juridice.

În ceea ce privește parcările publice cu plată, tarifele vor fi majorate considerabil.

În prezent, prețul este de 1,5 lei pe oră (sau 2 lei, astăzi, la angajații primăriei care percep taxa de parcare).

După aprobarea proiectului, tarifele vor fi de 4 lei pe oră pe timp de zi (8:00-18:00), 15 lei pe zi sau 50 de lei pe 7 zile, pentru abonamente.

Mai mult, pietrenii vor trebui să plătească și parcările publice cu plată în timpul nopții, prețul fiind de 1 leu pe oră sau 4 lei pe noapte – intervalul orar 18:00 – 8:00.

CELE MAI POPULARE