Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 2, localitatea Secuieni, județul Neamț, s-a produs un accident rutier.
Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției, valorile de trafic fiind în creștere.
Prin apel la 112, la ora 13:40, pompierii au fost solicitați să intervină pe E 85, în comuna Secuieni, la un accident rutier produs între două autoturisme și un autotren. În cele trei vehicule se aflau șapte persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SAJ și IPJ.
Cinci persoane, doi copii si trei adulți, au fost asistate medical de echipajele de la SAJ, ulterior fiind transportate la CPU Roman.
Vome reveni cu amănunte!