miercuri, iulie 24, 2024
AcasăLOCALUn cetățean din Tadjikistan a fost depistat cu ședere ilegală în Neamț

Un cetățean din Tadjikistan a fost depistat cu ședere ilegală în Neamț

  • Un bărbat din Republica Tadjikistan care se afla în situații ilegale a fost depistat de polițiștii de imigrări din Neamț.
  • Pe numele acestuia a fost emisă decizie de returnare, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

La data de 15 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Neamț au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență.

Astfel, în cadrul activității întreprinse, a fost depistat în situații ilegale un bărbat, de 38 de ani, din Tadjikistan.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că străinul a intrat legal în România, în scop de muncă, însă la expirarea dreptului de ședere nu a părăsit teritoriul țării noastre.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 600 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr.194/2002, privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, polițiștii de imigrări au emis pe numele acesteia a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, iar la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România, pentru o perioadă de 6 luni.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

CELE MAI POPULARE